LICITATIE: 290.000 de euro un tablou al lui Tonitza

Posted on 17 Decembrie 2011

0


Tabloul „În iatac”, de Nicolae Tonitza, a devenit miercuri seară, la Licitaţia de Iarnă a casei Artmark, cea mai scumpă lucrare tranzacţionată pe piaţa de artă românească.

Nicolae Tonitza

Tabloul a fost achiziţionat pentru suma de 290.000 de euro.

„În iatac” reprezintă, potrivit specialiştilor, cel mai valoros nud realizat de Nicolae Tonitza şi scos vreodată la vânzare. Tabloul – care fusese evaluat la 150.000 – 250.000 de euro – este clasat în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil şi provine din renumita colecţie a doctorului Iosif Dona.

Precedentul record de autor pentru Nicolae Tonitza a fost stabilit în iulie, tot la o licitaţie a casei Artmark, prin vânzarea lucrării „Afize”, pentru 160.000 de euro.

Până miercuri seară, cea mai scumpă lucrare vândută pe piaţa de artă autohtonă a fost „Fata cu mărgele roşii”, de Nicolae Grigorescu, adjudecată în aprilie la licitaţie pentru suma de 270.000 de euro.Tabloul nu avea un titlu dat de Grigorescu, casa de licitaţii care l-a tranzacţionat numindu-l „Ţărăncuţă odihnindu-se”, însă proprietarul a preferat titlul „Fata cu mărgele roşii”. În prezent, acest tablou este expus public la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, după ce proprietarul său a decis să îl cedeze în custodia instituţiei.

Licitaţia de Iarnă organizată de Artmark miercuri seară, la Ateneul Român din Capitală, a avut un rol aniversar, casa dorind să marcheze prin acest eveniment trei ani de la înfiinţare.

Licitaţia de miercuri seară a avut încasări totale de 1.605.350 de euro, fiind adjudecate 99% din cele 142 de loturi scoase la vânzare.

Printre lucrările vândute la preţuri mari miercuri seară s-au mai numărat „Care cu boi la Orăţii”, de Nicolae Grigorescu – 165.000 de euro şi „Ţărăncuţă cu turmă de oi, pe Valea Muscelului”, de Nicolae Grigorescu – 90.000 de euro.

Sursa: mediafax.ro