COREEA DE NORD: Oamenii urla de durere pe strazi, coplesiti de moartea liderului lor

Posted on 19 Decembrie 2011

1


Anunţul morţii liderului nord-coreean Kim Jong-Il a fost primit cu lacrimi de cetăţenii Coreei de Nord, relatează BBC News. Imagini realizate la Phenian arată cum mii de persoane s-au adunat în pieţele centrale ale oraşelor, unde îşi plâng dictatorul.

Televiziunea oficială nord-coreeană a anunţat luni că liderul nord-coreean, Kim Jong Il, în vârstă de 69 de ani, care a dezvoltat un puternic cult al personalităţii, a murit sâmbătă în urma unui atac de cord cauzat de „epuizarea fizică şi mentală”.

Prezentatoarea a prezentat informaţia extrem de emoţionată, cu vocea gâtuită de durere.

Kim Jong-il  s-a retras complet din viata publică în luna august a acestui an. Presa straină scria că ar avea diabet şi probleme cu inima şi sănătatea nu i-a mai permis să participe la câteva manifestaţii de amploare din ultima perioadă. Coreea de Nord n-a recunoscut însă niciodată că liderul suprem ar suferi de ceva.

Funeraliile vor avea loc pe 28 decembrie la Phenian. De pe 17 pe 29 decembrie, în Coreea de Nord va fi doliu naţional.

Posted in: DIVERSE