ROMANIA SUB GER: 18 scoli inchise din cauza frigului din salile de curs. Afla mai multe detalii

Posted on 30 Ianuarie 2012

0


Ministerul Educaţiei a înregistrat 20 de situaţii în care nu au fost organizate cursuri din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în 18 şcoli fiind frig în clase, iar în două cazuri neputând fi asigurat transportul elevilor, în timp ce în alte două şcoli orarul a fost micşorat.

Conform informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene în cadrul videoconferinţei organizate luni de conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în unităţile de învăţământ din 28 de judeţe activitatea şcolară nu a fost afectată de temperaturile scăzute.

În schimb14 inspectorate şcolare judeţene au raportat, la ora 13.30, probleme cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile în 20 de unităţi de învăţământ. Şcolile în cauză şi-au suspendat cursurile luni, pe de o parte din cauza frigului din sălile de curs (18 şcoli), iar pe de altă parte, deoarece microbuzele şcolare nu au putut asigura transportul elevilor (două şcoli), potrivit unui comunicat de presă al MECTS.

În alte două unităţi de învăţământ durata cursurilor a fost redusă, conform prevederilor legale care se aplică în situaţii cauzate de condiţiile meteorologice improprii desfăşurării activităţilor instructiv -educative.

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să monitorizeze situaţia din şcoli şi, acolo unde există probleme legate de confortul termic al elevilor şi al profesorilor, să ia deciziile punctuale care se impun.

În acelaşi timp, ministrul Educaţiei a cerut inspectorilor şcolari generali să urmărească situaţia absenteismului, mai ales la prima oră de curs şi să ţină o permanentă legătură cu părinţii, astfel încât să se asigure că toţi copiii au ajuns în condiţii normale la şcoală, a precizat sursa citată.

Etichetat: ,